Home » D:News » Efectul pe care îl are dimensiunea paharelor asupra cantităţii de băutură consumate

Efectul pe care îl are dimensiunea paharelor asupra cantităţii de băutură consumate

Efectul pe care îl are dimensiunea paharelor asupra cantităţii de băutură consumate
Publicat: 11.06.2016
Experţii britanici sugerează că autorităţile ar trebui să impună măsuri privind dimensiunile paharelor de sticlă.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Cambridge au descoperit că paharele mai mari îi fac pe oameni să bea mai mult, chiar şi în cazul în care cantitatea de băutură din recipiente este aceeaşi. Cercetătorii suspectează faptul că dimensiunea paharelor ne produce senzaţia că mai avem încă de băut şi că trebuie să terminăm băutura din pahare cât mai repede. 
 
În cadrul unui experiment realizat într-un bar, specialiştii britanici au oferit clienţilor vin în pahare de 125 şi 175 de mililitri. Paharele au fost schimbate apoi la fiecare două săptămâni cu altele având volume de 250, 300, respectiv 370 de mililitri. La finalul studiului s-a constatat că volumul de vin achiziţionat zilnic a fost de 9,4% mai mare atunci când licoarea a fost vândută în recipiente mai mari decât atunci când a fost servită în pahare standard. Cu toate acestea, vânzările nu s-au schimbat atunci când echipa a folosit pahare mai mici .
 
Coordonatoarea studiului, profesorul Theresa Marteau, ale cărei rezultate au fost publicate în revista BMC Public Health, a declarat că guvernul britanic ar trebui să ia în considerare implementarea unor măsuri privind dimensiunile maxime ale paharelor de sticlă.
 
,,Acest studiu sugerează că evitarea utilizării paharelor de vin mai mari ar putea reduce cantitatea de băuturi alcoolice pe care oamenii o beau. Avem, însă, nevoie de mai multe cercetări pentru a confirma acest efect, dar dacă este cazul, atunci va trebui să regândim modul în care această măsură ar putea fi pusă în aplicare. De exemplu, cum ar fi să se elibereze autorizaţii pentru fabricarea paharelor de sticlă doar dacă acestea au o anumită dimensiune?”, se întreabă Theresa Marteau. 
 
Tot mai multe dovezi sugerează faptul că până şi consumul moderat de alcool ar putea fi un factor de risc major pentru declanşarea unor afecţiuni cum sunt problemele cardiace, obezitatea şi cancerul.
 
Experţii britanici în domeniul sănătăţii încearcă din răsputeri să diminueze cantitatea de băuturi alcoolice pe care oamenii o consumă. În acest sens, la începutul acestui an, şeful Departamentului Medical din cadrul guvernului britanic, Dame Sally Davies, a publicat un ghid în care este menţionat faptul că nu există limite de siguranţă când vine vorba de consumul de alcool. În cartea sa, specialista le recomandă bărbaţilor să reducă volumul de băuturi alcoolice consumate, pentru a fi echivalent cu cel recomandat pentru femei: maximum şase beri pe săptămână sau cel mult şase pahare standard de vin. 
 
Sursa: Mail Online
 
 
                                             Vinul pare mai bun într-o cameră luminată în roşu sau albastru
        
                                             Clima schimbă gustul şi savoarea vinului
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva cu Adrian Artene
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva ...
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa